L-am luat foarte bosumflat de la gradiniță. Spun asta deoarece pâna acasă a stat foarte, foarte supărat. El, care deși nu se manifestă încă prin viu grai :) are o față suficient de expresivă și niciodată nu l-am văzut așa de supărat. A plâns când l-a coborât miss de la copii, când m-a vazut s-a oprit din plâns dar nu mi-a zâmbit deloc. Dar DELOC. Și a stat supărat până am ajuns în fața ușii de acasa, unde, când m-a văzut că îmi căutam cheile, și-a amintit brusc ca îi este foame și a cerut urlând biscuiți. Era lihnit de foame. A mâncat supă și 3 găluște, 3 mere și puțină prăjitură cu dovleac. Dupa aia a început să zâmbească.
Mi-au spus ca nu a mâncat decât un pic de lapte, fără fidea. De fructe nici nu a mai pomenit...
Au zis că nu a prea plâns, că a stat cu copiii și că îi plac copiii. A stat și cuminte, pe scăunel...Sunt tare curioasă să știu ce a făcut de fapt.
Mă îngrijorează tare faptul că, cei mari, vreo 4-5 copii, se uitau la televizor si miss-a lor scria ceva acte...Oare nu a putut să le găsească ceva mai interesant de făcut? Mai ales că sunt mari și au o varietate mult mai mare de activități. Parcă nu aș plăti o groază de bani să îl duc acolo să se uite la televizor. Că doar avem și acasă tv. Habar nu am ce o să fac...
Sunt dezamăgită. Problema e că și la altă grădiniță poate e la fel...
luni, 5 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu