Incapatanare mare, mare de tot

Sunt foarte panicata cateodata. Bogdan a devenit peste masura de incapatanat. Care-i masura? Ei bine, nu e...nu am cu ce sa compar...nu stiu alti copii de varsta lui cum reactioneaza...Dar mi se face rau, (fizic, serios vorbind) cand il aud ca spune tot timpul nu. Adica nu mancam, nu iesim afara, nu ne culcam (seara se culca de multe ori dupa 11, ceea ce ma deranjeaza teribil. Insa se pare ca numai pe mine...) nu vorbim la telefon cu nimeni (desi ii e dor de anumite persoane), nu, nu si nu. Poti sa-i promiti marea cu sarea, ca tot nu e.
Cand trebuie sa plecam undeva deja ma ia cu fiori...pt ca stiu ca va urma o tura de nu!!! Hotarat nu!!!
E adevarat ca daca faci un plan inainte, sa-l iei prin invaluire , atunci poate sa fie mai simplu. Dar...

Ieri a gasit o acadea de la Imaginarium in camara. Nu aveam chef sa ma cert cu el :( si i-am dat-o. In timp ce o manca, a venit la mine, m-a imbratisat si mi-a zis ff sincer "te iubesc". Era atat de sincer :( Stiindu-ma pe mine cum mancam zahar cu cana in copilarie, mi se face rau vazand lucrurile astea...dar se pare ca trebuie sa le accept. Sunt alte lucruri mult mai grave decat dulciurile. Ceea ce pot face acum e sa ii dau cat de putine pot. Dar pt asta trebuie sa ma lupt cu toata familia (bunicii,unchii si matusile).